Studiul apărut în ediţia online a revistei Plos One a avut la bază monitorizarea a 2.000 de funcţionari britanici, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani, care se bucurau de o bună stare de sănătate mintală la începutul cercetării. Participanţii au fost monitorizaţi, în medie, 5,8 ani, scrie Mediafax.
Cercetătorii au constatat că funcţionarii care lucrau cel puţin 11 ore pe zi îşi sporeau riscul de depresie clinică de 2,3 până la 2,5 ori, în comparaţie cu cei care respectau un program de şapte ore de muncă.
Această legătură între numărul de ore lucrate şi riscul de depresie nu a fost influenţată de alţi factori, precum stilul de viaţă - consumul de alcool, tutun, droguri - sau tensiunile de la locul de muncă, a subliniat Marianna Virtanen, de la Institutul finlandez de medicina muncii din cadrul University College din Londra, principala autoare a studiului.
Ea a mai precizat că nu a fost stabilită vreo legătură solidă între starea de depresie a funcţionarilor şi starea lor civilă.
Totuşi, cazurile de depresie gravă în rândul funcţionarilor care lucrau cel puţin 11 ore pe zi au reprezentat cu 3,1%, mai puţin decât reprezintă cazurile de depresie din întreaga populaţie - 5%. Proporţia scăzută în cazul funcţionarilor studiaţi s-ar putea explica prin aceea că erau persoane cu o bună stare de sănătate fizică şi mentală, ceea ce nu se aplică întregii populaţii.