"Cercetările din ultimele decenii au sugerat o perspectivă extrem de diferită asupra singurătăţii, faţă de ceea ce se susţine în experienţa personală de zi cu zi, aceea conform căreia singurătatea îndeplineşte o varietate de funcţii adaptative în habitate specifice", a afirmat John Cacioppoat, coordonatorul echipei de cercetători din Chicago, al cărei studiu a fost publicat în revista Cognition & Emotion, potrivit Daily Mail.
"Deşi ar putea părea că singurătatea nu are nicio trăsătură eliberatoare, aceasta promovează schimbări comportamentale care sporesc probabilitatea de supravieţuire a genelor umane. Suferinţa provocată de singurătate a avut rolul de a ne îndemna să reînnoim conexiunile de care avem nevoie pentru a reînnoi legăturile de care avem nevoie pentru a asigura supravieţuirea şi promova încrederea socială, coeziunea şi acţiunea colectivă", a precizat John Cacioppoat.
Totodată, cercetătorii au afirmat că singurătatea ar putea explica şi decizia oamenilor de a susţine o echipă sportivă sau un anumit grup.
"Existenţa unui factor al legăturilor la nivel colectiv, care se află la baza singurătăţii, prin urmare, sugerează că oamenii ar fi putut dezvolta capacitatea pentru şi motivaţia de a forma relaţii nu numai cu alţi indivizi, ci şi cu alte grupuri (...), urmarea fiind promovarea cooperării în condiţii potrivnice (competiţii, vânătoare, război). Identificarea cu grupul şi investirea în acesta, în schimb, ar putea creşte probabilitatea continuităţii grupului, a membrilor săi şi a moştenirii lor genetice individuale", a spus profesorul Cacioppoat.
