Asteroidul cunoscut sub numele de 2020 AB2 a fost clasificat drept Obiect aflat în Apropierea Pământului (Near Earth Object), deoarece va trece la o distanță de doar 1.600.000 de kilometri de planeta noastră.
Aparent, este puțin mai mic decât meteoritul care a explodat peste Chelyabinsk în Urali în 2013, zdrobind ferestrele locuințelor pe kilometri întregi și provocând pagube variate în orașul rus.
Meteoritul se deplasează cu o viteză uriașă, 7,9 kilometri pe secundă, se îndreaptă spre Pământ și este de așteptat să treacă pe lângă noi pe 12 ianuarie, relatează Sputnik News.
Potrivit NASA. asteroidul, 2020 AB2 are 15 metri lățime și 10 metri lungime. Se va apropia de Pământ de 0,011 unități astronomice, adică 1.645.576 de kilometri, fapt care a atras atenția NASA și a determinat agenția spațială americană să-l pună sub observare.