Dincolo de aceste grupări există formațiuni de elită care monitorizează viața științifică și tehnologia de pe întreaga planetă.
Tot ceea ce este important sau se descoperă este adus la cunoștința celor din elita mondială. Aceasta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României, scrie efemeride.ro.
Pentagonul are mai multe programe militare și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie.
Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui, nu comunică cu exteriorul ci începe direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.
În al doilea rând, are forma unui tunel regulat care cotește brusc spre centrul muntelui, într-un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului este perfect plan. Cel de al treilea element a pus pe gânduri pe cei de la Pentagon.Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structuri din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul acestuia și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc.