Turneul de la Stuttgart este programat între 24 aprilie (luni) şi 30 aprilie (duminică). Jucătoarea rusă de 29 de ani va fi programată să evolueze în turul I în 26 aprilie (miercuri), prima zi în care ea îşi recapătă dreptul de joc. Şarapova nu a mai jucat din ianuarie 2016, după ce a fost eliminată în sferturile de finală ale Australian Open.
"Nu aş putea fi mai fericită decât să revin în circuit la unul dintre turneele mele favorite. Abia aşatept să-mi revăd fanii mei extraordinari şi să fac din nou ceea ce iubesc", a declarat Şarapova, pentru site-ul turneului pe care l-a câştigat de trei ori, între 2012 şi 2014.
"Revenirea Mariei în Porsche Arena este un cadou fabulos pentru fantasticii noştri spectatori", a declarat Markus Gunthardt, directorul turneului ajuns la cea de-a 40-a ediţie.
Competiţia de la Stuttgart este sponsorizată de Porsche, iar Şarapova este ambasador al mărcii germane de automobile.
La Porsche Tennis Grand Prix va participa probabil şi Simona Halep, locul 4 WTA, ea fiind prezentă la ultimele trei ediţii.