Un membru al familiei Rotaru a dezvăluit că omul de afaceri nu poate respira singur, întrucât complicațiile au apărut în zona plămânilor.
Mihai Rotaru (45 de ani) se află internat de două săptămâni la terapie intensivă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.
Patronul Universității Craiova nu este singurul oficial al ‘alb-albaștrilor’ care este infectat cu noul coronavirus. Marcel Popescu, Sorin Cârțu, Ovidiu Costeșin și Emil Pieleanu au fost depistați pozitiv cu noul COVID-19.
“Din păcate, starea lui Mihai este în continuare gravă, el fiind internat la terapie intensivă. E conştient, are o stare mentală OK, dar… chiar dacă momentele cu adevărat critice pare-se că au trecut, nu poate respira singur și este ajutat de aparate. Doamne fereşte de ce e mai grav! Sperăm că a trecut momentul critic!”