Trofeul Ligii 1 cântărește puțin peste 5 kilograme și are o înălțime de 90 de centimetri. Jucătorii CFR-ului sunt din ce în ce mai aproape de câștiga din nou campionatul. Ardelenii se află pe primul loc în Liga 1 și au un avans de 5 puncte față de FCSB.
În etapa următoare, formația lui Dan Petrescu o va întâlni pe teren propriu pe Universitatea Craiova. Dacă CFR obține cel puțin un punct, echipa din Gruia va ridica câștiga pentru al doilea an consecutiv trofeul.
”Este un model comandat special pentru ediţia din acest an. Credem că este cel mai reuşit din ultimii ani. Am preferat să fie un trofeu argintiu, cum n-am mai avut de foarte multă vreme în prima ligă.
Un trofeu solid, rezistent, care să fie atracţia principală a jucătorilor campioni. Cupa cântăreşte puţin peste 5 kilograme şi are o înălţime de 90 de centrimetri. Noi suntem pregătiţi să decernăm trofeul noii campioane din fotbalul românesc”, a declarat un oficial LPF pentru Gazeta Sporturilor. Vezi pe realitateasportiva.net cum arată trofeul din acest sezon.