Cîrstea (25 ani), aflată pe locul 145 în clasamentul WTA, a întâlnit-o în premieră pe Namigata (32 ani), care se află pe locul 168 în ierarhia mondială.
Sorana și-a asigurat un cec de 6.000 de euro și 20 de puncte WTA, iar în turul al doilea preliminar o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre Mariana Duque-Marino (Columbia, 102 WTA) și Nighina Abduraimova (Uzbekistan, 179 WTA).
Ana Bogdan (22 ani) și Patricia Țig (20 ani) vor fi adversare în runda inaugurală, în alt meci programat miercuri. Cele două s-au mai întâlnit de două ori până acum, Țig (176 WTA) câștigând în 2013 în Antalya, cu 6-1, 2-6, 6-1, în semifinalele unui turneu futures, iar Bogdan (178 WTA) a învins anul trecut, cu 6-3, 7-5, în calificări la Sao Paulo.
Sursa: Agerpres