SIMONA HALEP. Semnalele par a indica o ruptură între Halep şi Fissette, chiar dacă belgianul i-a îmbunătăţit în mod vizibil atât jocul - în special serviciul, o armă importantă în Singapore, cât şi mentalul.
SIMONA HALEP. Fără o experienţă deosebită în partidele decisive ale competiţiilor mari, Simona a gestionat în general bine presiunea, dovadă fiind finala de la Roland Garros, când s-a bătut de la egal la egal cu Şarapova. În condiţiile unor diferenţe mici la vârf, psihicul face diferenţa, iar Fissette i-a clădit un moral de campioană.
"După vacanţă voi lua o decizie în ceea ce priveşte staff-ul şi echipa mea. Momentan am pauză, apoi voi pleca în cantonament la munte", s-a rezumat să spună Simona luni, la sosirea în Bucureşti, semn că există cel puţin un semn de întrebare privind continuarea colaborării, conform prosport.ro.