Konta, cap de serie numărul 7, a dispus joi, cu 6-3, 6-4, de slovaca Dominika Cibulkova (nr.11), în timp ce Halep, a doua favorită a competiției, a avut la rândul ei nevoie tot de două seturi, 6-4, 6-3, pentru a o învinge pe letona Anastasija Sevastova (nr.15), conform Agerpres.
Meciul dintre Konta și Halep va fi o reeditare a duelului din sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, desfășurat luna trecută și câștigat cu 6-7 (2-7), 7-6 (7-5), 6-4 de britanică. De menționat că cele două jucătoare s-au întâlnit de trei ori până acum în circuitul WTA, Konta reușind să se impună de fiecare dată.
Konta conduce cu 3-2 la general în meciurile directe, românca având ambele victorii în Fed Cup: Halep s-a impus cel mai recent, cu 6-1, 6-3, în Fed Cup, pe 23 aprilie, la Mamaia. Konta s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2, și la Wimbledon în sferturi. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câștiga cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.
Tot joi, spaniola Garbine Muguruza, favorita numărul 4, a învins-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 7-6 (7/3), pe americanca Madison Keys, cap de serie numărul 16. Campioana de la Wimbledon o va avea ca adversară în sferturi pe rusoaica Svetlana Kuznețova (nr.8), învingătoare cu 6-2, 6-4 în fața spaniolei Carla Suarez Navarro.
Fosta nr.1 mondial Caroline Wozniacki a acces la rândul ei în sferturile de finală după o victorie în două seturi, 6-4, 6-2, înregistrată în fața australiencei Ashleigh Barty, cea care reușise cu o zi înainte să o elimine pe americanca Venus Williams. Wozniacki se va lupta pentru un loc în semifinale cu câștigătoarea întâlnirii dintre Karolina Pliskova (Cehia), numărul unu mondial, și Camila Giorgi (Italia), amânat pentru vineri din cauza ploii, la fel ca și partida dintre americanca Sloane Stephens și rusoaica Ekaterina Makarova.