Simona Halep va cădea de pe locu l3 WTA până pe poziţia a 8-a. Chiar şi aşa, jucătoarea noastră nu pare demoralizată.
"A fost cu totul şi cu totul altceva (n.r. - faţă de ediţia trecută a turneului de la Roland Garros), o altă atmosferă şi alte gânduri atunci când am început turneul. Nu a fost de vină nimic, nici vremea, nimic. A fost la fel pentru toată lumea. Am avut o zi mai slabă şi nu am reuşit să câştig.
Nu a fost o dezamăgire această ediţie, un sfert de finală la un Grand Slam este un rezultat foarte bun. Sunt foarte bine mental şi chiar mă simt fericită. Acum, ce spun alţii nu contează. A fost o plăcere să fiu la Roland Garros din poziţia de câştigătoare a ediţiei precedente şi poate în viitor se va mai întâmpla. Oricum, nu a fost o presiune asta. Nu s-a schimbat nimic, toată lumea mă apreciază la fel. Le mulţumesc pentru toată susţinerea şi eu sunt foarte bucuroasă de tot ceea ce se întâmplă. Şi sunt foarte pozitivă că sunt sănătoasă şi pot să joc tenis în continuare", a spus Simona Halep la revenirea în ţară.