La plecare, pe aeroport, fostul lider mondial a declarat că s-a antrenat bine și este pregătită pentru sezonul pe zgură:
„Mă simt bine, m-am antrenat foarte bine după FedCup, meciurile de la Fed Cup m-au ajutat foarte mult la încredere. Consider că sunt pregătită pentru acest sezon de zgură, însă nu am de udne să ştiu cum va fi. Este cea mai bună parte a anului pentru mine şi sper şi anul acesta să fie la fel. Mi-am petrecut sărbătorile acasă, cu familia şi am stat cu cei dragi foarte mult timp, mi-am reîncărcat bateriile şi sunt gata să plec. Turneul de la Madrid este unul special, l-am câştigat de două ori, totul este special şi mă simt ca acasă.” Citește continuarea declarației pe realitateasportiva.net.
Halep (27 de ani, locul 3 WTA) a participat la 6 turnee în primele patru luni din acest an și a înregistrat 14 victorii și 6 înfrângeri.
Cele mai bune rezultate ale constănțencei sunt finala de la Doha (pierdută în fața belgiencei Elise Mertens) și semifinala de la Miami (înfrângere împotriva cehoaicei Karolina Pliskova).