"Provocarea mea pentru 2018 este să fiu numărul unu mondial. Sunt o serie de jucătoare care se luptă pentru primul loc, iar eu mă văd capabilă să fiu una dintre ele", a declarat Muguruza într-un interviu acordat postului spaniol de radio Cadena Ser, preluat de Agerpres.
Jucătoarea născută în Venezuela se simte capabilă să redevină lider al clasamentului WTA, poziție pe care a ocupat-o pentru o scurtă perioadă în 2017 și care i-a adus "mai multă recunoaștere", în opinia sa. "Cariera mea a fost însă progresivă tot timpul și asta m-a ajutat să asimilez totul", a menționat ea.
"Să fiu numărul unu este ceea ce am cel mai mult în minte", recunoaște Muguruza, subliniind că se antrenează "pentru a recupera acest loc", însă știe că pentru asta are nevoie de "mai multă forță și agilitate", precum și de îmbunătățirea anumitor aspecte ale jocului ei, pentru a putea atinge acest obiectiv.
Referindu-se la desele schimbări din fruntea clasamentului WTA în acest an, Garbine Muguruza a precizat: "Există multe jucătoare care pot ocupa primul loc. Înainte erau surorile Williams, iar acum sunt aproximativ șase care se rotesc".
În privința alegerii sale de a reprezenta Spania în detrimentul țării sale natale, Venezuela, Muguruza a explicat: "A fost dificil să aleg între cele două țări. Am avut nevoie de doi ani pentru a mă decide. Am vrut să simt că iau decizia corectă, iar în cele din urmă mă simt foarte mândră, a fost grozav".
În vârstă de 24 ani, Garbine Muguruza are în palmares două titluri de Mare Șlem, cucerite la Roland Garros (2016) și Wimbledon (2017). Ea a ocupat primul loc în clasamentul WTA timp de patru săptămâni, fiind detronată în luna octombrie de Simona Halep, actualul lider mondial.