SIMONA HALEP. "S-a încheiat şi contractul dintre Simona Halep şi antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Asta este o veste de natură tehnică? Sau una sentimentală? După cum stau lucrurile în tenisul de astăzi aş merge pe prima variantă. Dar încheierea contractului nu înseamnă şi întreruperea colaborării. Deocamdată nu ştim dacă Halep doreşte să continue. Nici dacă Fissette nu are alte planuri.
SIMONA HALEP. Începută imediat după Australian Open 2014, relaţia dintre româncă şi belgian a fost un succes. Cîntărită şi en gros, şi en detail, munca lor supravegheată cu înţelepciune de Virginia Ruzici, a dat roade. Turnee cîştigate, ascensiune abruptă în ierarhia WTA. Bani şi glorie. Glorie şi bani. Cum preferaţi.
SIMONA HALEP. Dar să ne întoarcem în punctul în care emoţiile erau intacte. Cînd şansele nu se topiseră în transpiraţia neputinţei. Acolo, în primul set al finalei Serena Williams-Simona Halep, atunci cînd scorul era 4-2 pentru americancă, iar în jocul româncei se simţeau deja fisuri. Cînd probabil ar fi fost suficiente doar cîteva mici reglaje, mai ales că Simona reuşise un break cu care strîngea scorul la 4-3. Atunci ar fi fost nevoie (şi) de comunicare. Directă, nu telepatică. Aşa cum a procedat în mod repetat Piotr Wozniacki cu Caroline pe care a tot dăscălit-o în mai multe pauze dintre game-uri la semifinala cu Serena. Şi a făcut-cu rezultate, Caroline a fost pe punctul să o elimine pe mai puternica ei amică.
SIMONA HALEP. Simona a mers şi s-a aşezat pe scaun. Concentrată, în cea mai selectă companie, cu ea însăşi. Wim Fissette în tribună, contemplativ. Calm. Prea calm. La cîţiva metri distanţă, ea. Singură. Prea singură. Cineva trebuia să facă pasul. Să renunţe la orgoliu şi la “ce impresie lăsăm, dragă, aici, dacă noi solicităm coaching, în timp ce Williams cu Mouratoglou al ei schimbă doar priviri experte”, chit că după umila mea părere nu erau decît ocheade de îndrăgostiţi pe altarul tenisului.
Citiţi tot editorialul aici: La revedere, Wim!