În ultimul act, Halep va juca, sâmbătă, de la ora 16.00, în premieră, împotriva sportivei letone Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Ostapenko a împlinit, joi, 20 de ani, în ziua în care a învins-o cu scorul de 7-6 (4), 3-6, 6-3 pe elveţianca Timea Bacsinszky, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30, calificându-se pentru prima dată în finala unui Grand Slam. Tânăra letonă nu are niciun trofeu în palmares, de când evoluează ca profesionistă.
Vineri, Simona Halep a asistat din tribună la semifinala masculină de la Roland Garros, dintre Andy Murray şi Stanislas Wawrinka. Alături de sportiva noastră, la meci au mai fost antrenorul româncei, Darren Cahill, precum şi Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci. Ultimii doi îi vor ţine pumnii, evident, Simonei şi în finala de sâmbătă de la Roland Garros, împotriva letonei Jelena Ostapenko.