Rugată să facă o comparaţie între jocul ei de acum şi cel din 2014, Halep a răspuns: "Nu cred că sunt foarte departe. Dar e o situaţie diferită. Sunt mai în vârstă cu doi ani, deci e puţin altceva. Mă simt bine, pregătită, îmi simt jocul, aşa că mă simt încrezătoare. Trebuie doar să intru pe teren şi să joc cel mai bun tenis dacă pot."
Halep s-a arătat mulţumită de cum a evoluat cu Francesca Schiavone, pe care a învins-o, joi, cu 6-1, 6-1, în 65 de minute, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, conform news.ro.
"A fost un meci bun. Am evoluat bine, am fost foarte mulţumită de cum am combinat jocul. Cred că mi-am făcut bine treaba, deoarece ştiam dinainte de meci cum trebuia să joc", a spus ea.
Cât priveşte meciul din turul al treilea, cu olandeza Kiki Bertens, Halep a spus că se aşteaptă la o partidă dificilă, cu o adversară aflată într-o bună formă.
"Va fi un meci un greu. O ştiu, este într-o formă bună acum. A jucat în semifinale la French Open. Este diferit aici, este iarbă. Am jucat împotirva ei cu mulţi ani în urmă, aşa că nu pot să-mi fac o părere foarte bună. Dar o să fie dificil. O să fie o bună provocare pentru mine. Şi de ce nu? Trebuie să cred că o pot învinge", a spus românca.
Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-1, pe italianca Francesca Schiavone, locul 111, şi s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon.
Halep va juca în turul al treilea cu olandeza Kiki Bertens, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26, care a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe germana Mona Barthel, locul 68 WTA.
Halep şi Bertens s-au întâlnit de două ori, dar meciurile au avut loc în 2010, când românca a câştigat cu 7-6, 6-2, în sferturi la Torhout (Belgia), şi în 2012, când olandeza s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, în semifinale la Fes (Maroc).
Bertens, 24 de ani, este în cel mai bun moment al carierei şi a venit la Wimbleon după o semifinală jucată la precedentul Grand Slam, French Open.
Calificarea în turul al treilea este recompensată la competiţia de la All England Club cu 80.000 de lire sterline şi cu 130 de puncte WTA.
Anul trecut, Halep a fost eliminată în turul I, după ce în 2014 a atins faza semifinalelor, la Wimbledon.