"Putem să spune că e surprinzător că nu mai avem românce în turneu, dar se întâmplă. Nu trebuie la fiecare turneu să fim ultimele în competiţie. Nu mi se pare o tragedie. Se întâmplă, mai sunt turnee şi trebuie să rămânem pozitive. Nu e uşor în Fed Cup, dar poate o să ne revenim complet şi o să facem o treabă foarte bună acolo. Sunt foarte motivată, îmi doresc mult să merg şi să joc bine.
Chiar cred că o să mă ajute meciurile de la Fed Cup şi sper să ne calificăm. Cred că avem o şansă pentru că nici cehoaicele nu sunt într-o formă foarte bună. Abia aştept să mergem la Cluj, nu am fost niciodată şi am auzit că şi sala este superbă. E un eveniment foarte mare pentru noi, în sferturi deja, luptăm pentru locuri cât mai sus în clasamentul Fed Cup. Avem ca adversare o echipă foarte puternică, ele au experienţă în Fed Cup, au câştigat de atâtea ori, dar mie nu mi-e teamă şi nici fetele nu simt acest lucru şi o să ne motivăm una pe alta ca să dăm tot ce putem.
Este o presiune, deoarece este un eveniment mare pentru ţara noastră, dar m-am obişnuit să simt presiunea şi încerc să joc şi cu ea. În unele momente am jucat foarte bine când am simţit presiune şi ăsta e un lucru bun. Încerc să mă maturizez cât de mult pot în acest sport şi să fiu cât mai bună", a declarat Halep, la sosirea în România, preluată de Mediafax.
Andreea Mitu, locul 96 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 21 WTA şi Simona Halep, locul 2 WTA, au fost eliminate în primul tur la Australian Open, în timp ce Monica Niculescu, locul 40 WTA şi Alexandra Dulgheru, locul 61 WTA, au părăsit competiţia în manşa secundă.
Spre deosebire de România, care nu mai are nicio jucătoare în concursul de simplu de la Antipozi, Cehia continuă cu două sportive calificate în turul al treilea: Barbora Strycova, locul 48 WTA şi Denisa Allertova, locul 66 WTA. O a treia jucătoare cehă, Karolina Pliskova, locul 12 WTA, are şanse să treacă şi ea în această fază, după meciul din turul doi, pe care îl dispută la ora transmiterii acestei ştiri, cu Julia Goerges din Germania, locul 45 WTA. În schimb, jucătoarea numărul 1 a Cehiei, Petra Kvitova, locul 7 WTA, a fost eliminată în turul secund al Australian Open.
Întâlnirea dintre România şi deţinătoarea trofeului, Cehia, contând pentru sferturile de finală ale Grupei Mondiale, va avea loc în 6 şi 7 februarie, la Cluj-Napoca.