În turul anterior, Halep o învinsese pe sora mai mare a Serenei, Venus Williams (38 ani), cu 6-2, 6-3. Simona Halep va primi un cec de 260.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.
Serena Williams va juca în sferturi contra cehoaicei Karolina Pliskova, numărul opt mondial.
Serena Williams a vorbit frumos despre Simona Halep, pe care o consideră un lider mondial meritoriu, apoi a virat spre plăcerea pentru tenis, regăsită după ce i-a dat naştere micuţei Olympia, fiica alături de care se uită, la 37 de ani, la desene animate.
"Da a fost un meci foarte intens, puncte incredibile, dar de asta îmi place. E o bucurie foarte mare pentru mine. Trebuia să-mi ridic jocul, am jucat cu liderul mondial şi e acolo pentru că merită. Ştiam că pot să joc tot mai bine şi am reuşit să fac diferenţa. Nu cedez niciodată. Lupt până la limite, muncesc mult pentru orice punct. E un mriacol că sunt aici. Asta e treaba mea, să vin să joc în faţa voastră. Fanii mă motivează.
Am fost cu fiica mea după-amaziă, nu ştia că joc acum, dar o să ne distrăm mâine dimineaţă. Am văzut Frumoasa şi Bestia de 4.000 de ori, dar sunt şi eu un copil la fel ca ea. Ne uităm împreună de multe ori la desene animate", a fost discursul Serenei după meci.