"Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?", a reacţionat Năstase la adresa copilului nenăscut al Serenei.
"Mă dezamăgeşte să aflu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face astfel de comentarii rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste împotriva colegelor mele", a fost răspunsul iniţial al nr. 1 WTA.
Serena Williams a continuat criticile la adresa lui Ilie Năstase şi în Washington Post.
"Au fost comentarii mai mult decât nepotrivite. Nu doar asta, dar am fost mereu foarte aproape de semenii mei și de persoanele care îmi sunt apropiate, sunt jucătoare profesionistă de aproape 20 de ani”, a declarat americanca, potrivit Washington Post, preluat de Digisport.
"Pentru mine este foarte important să susțin femeile. Jucătoarele mai tinere vin în vestiar și vor să facă poze cu mine. Eu vreau să fiu un lider bun și un exemplu pentru ele! Nu am reacționat doar pentru că a spus lucruri urâte despre mine și apoi despre colegele mele, dar am simțit că este important să-i sprijin pe cei din jurul meu și să spun ce am de spus”, a completat liderul clasamentului WTA.