„Dacă vom face calea ferată, ne vom prezenta foarte bine din punct de vedere al transportului. Vor exista, cred, două staţii (n.n. – între aeroport şi Bucureşti). Se va face 16 minute de la aeroportul Otopeni până la gara centrală. Va fi folosit şi aeroportul Băneasa. Totul trebuie să fie gata în mai 2020. Trebuie să avem mai multe posibilităţi de a scoate oamenii din aeroport şi de a-i duce către Bucureşti”, a spus Popescu, la Digi Sport.
„Să nu-mi bage trenul în patinoar, pentru că ar putea supăra câteva mii de copii”, avertiza Ion Țiriac, în vara anului trecut.
Citește pe realitateasportiva.net care este motivul care stă la baza acestei decizii radicale a statului român.