România – Cehia, în optimile Campionatului Mondial de handbal feminin. Cristina Neagu și colegele ei au terminat și ultimele pregătiri dinaintea marelui meci.
Suedia şi Danermarca s-au calificat între cele mai bune 8 naţionale la Campionatul Mondial
Suedia şi Danemarca sunt celelalte două naţionale de pe partea superioară a tabloului Campionatului Mondial de handbal feminin care s-au calificat în sferturile competiţiei.
Suedia a învins Slovenia cu 33-21, în timp ce Danemarca a eliminat gazdele întrecerii, Germania, cu 21-17. Cele două echipe se vor întâlni marţi pentru un loc în semifinale.
Suedia este una din naţionalele care a arătat foarte bine în ultimele zile. Cu trei jucătoare de la CSM Bucureşti în componenţă, Isabelle Gullden, Nathalie Hagman şi Sabina Jacobsen, reprezentativa nordică nu i-a dat nicio speranţă Sloveniei, după 15-20 de minute jocul scăzând mult în intensitate. Suedia a alergat 60 de minute în acelaşi ritm, în timp ce Slovenia a fost o bună încasatoare.
”A fost un meci puţin mai uşor decât ne-am aşteptat. Cred că de la început am jucat foarte bine în apărare, portarul a avut câteva intervenţii bune şi apoi am alergat. Slovenia a părut puţin obosită”, a caracterizat meciul Isabelle Gullden.
Programul optimilor de finală
România — Cehia
Japonia — Olanda
Spania — Norvegia
Rusia — Coreea de Sud
Suedia — Slovenia
Germania — Danemarca
Ungaria — Franța
Serbia — Muntenegru.
CM handbal feminin. Veste de ultimă oră despre Cristina Neagu, înaintea meciului cu Cehia
România a încheiat Grupa A de la Campionatul Mondial de handbal feminin cu o înfrângere categorică, 17-26 cu Franţa. Un eşec care nu a afectat clasarea fetelor lui Ambros Martin pe primul loc, pe care şi l-au asigurat din penultima etapă.
România, câștigătoarea Grupei A, va juca împotriva Cehiei, formație clasată pe locul 4 în Grupa B. Partida se va disputa luni, de la ora 18:30 (ora României) la Leipzig
Cristina Neagu a fost menajată de selecționerul Ambros Martin în partida cu Franța iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj.
Cristina Vărzaru a spus că naționala de handbal feminin a României are nevoie de cea mai bună jucătoare a ei.
"Suntem dependenţi de Neagu. Asta e situaţia. Sunt mai multe jucătoare bune în echipă, dar suntem dependenţi de ea. E bine că avem o astfel de jucătoare. Nici nu putem să le cerem celorlalte jucătoare să crească repede lângă Neagu nu putem. Ele au nevoie de timp.
Sigur că sunt foarte multe detalii de joc ce pot funcţiona mult mai bine. Dar echipa asta tânără a arătat mult pragmatism. Ne fac să sperăm la mai mult de sferturi. Există soluţii dacă Buceschi şi Geiger îşi vor asuma finalizarea şi jocul colectiv fără Neagu", a spus Vărzaru la Digisport.