Ultima cursă pe care a termint-o Istrate a fost Ultramaratonul montan din Vietnam, de 70 de kilometri, distanţă pe care a parcurs-o în 18 ore.
"Am reuşit! Maraton + Ultramaraton pe toate cele 7 continente, în zece luni, faţă de 777 zile ale proiectului iniţial! Cursa cu numărul 14 şi ultima din proiectul 777 este acum finalizată! Vietnam Mountain Marathon, 70 km din care am alergat vreo 10 km, doar, am început la 04.00 şi am terminat la 22.00, 18 ore de chin din care 14 ore cu picioarele în nămoale, potrivit Mediafax.
Traseul ne-a dus prin junglă, râuri, orezării, sate uitate de lume şi păduri de bambus, am încercat cu greu să rămân în picioare pe terenul alunecos (dar mi-au ieşit câteva numere interesante de gimnastică), să mă feresc de lipitori, să nu-mi rup picioarele printre stânci şi să mă încadrez în cele 4 termene limită intermediare. Cea mai grea cursă din Vietnam, îşi spune şi aşa să-i rămâie numele!", a scris Adriana Istrate pe pagina sa de Facebook.