Năstase, în vârstă de 70 de ani, fost câștigător la Roland Garros și US Open și căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, este suspendat provizoriu de la toate evenimentele organizate de Federația Internațională de Tenis (ITF), din cauza comentariilor presupus rasiste și sexiste pe care le-a făcut la meciul cu Marea Britanie de luna trecută.
Președintele All England Club, Philip Brook, a afirmat că el "condamnă" comportamentul lui Năstase, cel care a disputat două finale la Wimbledon.
"El nu va primi anul acesta o invitație la Royal Box", a indicat Brook într-o conferință de presă.
Directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, a mers și mai departe, declarând că Năstase "ar putea fi oprit la poartă" dacă va încerca să intre la meciuri cu bilet.
"Dar să trăiesc am voie? Am voie să mă duc la Londra, să intru în oraş? Să îi întrebaţi asta! Nici în Anglia poate că nu am voie să merg. Ce am făcut? Am omorât vreun om?", a replicat Ilie Năstase.
"Eu am o problemă cu ITF-ul (n. Federaţia Internaţională de Tenis). Până nu dă o decizie clară ITF-ul, Wimbledon-ul nu are de ce să aibă ceva cu mine. Luaţi-o cum vreţi, ca pe o răzbunare... nu prea mă mai interesează. Eu atâta ştiu şi ar trebui să îi întrebaţi pe ei: în '73, când n-a vrut să joace nimeni la Wimbledon şi eu am jucat - nu contează? La asta nu se gândesc? Dar dacă ei sunt atât de înguşti la minte, eu nu am ce să le fac. Ce legătură are Wimbledon-ul cu ceea ce am spus eu despre Serena şi cu ceea ce s-a întâmplat în România? Dacă făceam prost la Wimbledon, înţelegeam să fiu suspendat. Dar aşa, nu înţeleg", a declarat Năstase.
"Sau... Înţeleg. Să înţelegem că Federaţia Britanică de Tenis este egal cu Federaţia Internaţională de Tenis. Eu cam asta înţeleg", a declarat Năstase. "Nu pricep ce are Wimbledon-ul cu mine. Poate ITF-ul nu mă mai suspendă. Eu nu îi voi contacta pe cei de la Wimbledon, pentru că nu mă interesează. Eu am jucat de o mie de ori pe Centralul de la Wimbledon, am fost de o mie de ori la meciuri şi dacă la 71 de ani ei consideră este normal să nu lase o persoană să se uite la nişte meciuri de tenis, este problema lor. Înseamnă că sunt cretini, pe româneşte... altfel nu văd cum".
"Presupun că vor să mă suspende din toate turneele. Dar dacă nu jucam cu Anglia, mă suspendau în altă parte? Sau peste tot. O fi vreo răzbunare, or avea ceva cu românii. Eu, unul, nu văd legătura. După mine, Federaţia Britannică este şi Federaţia Internaţională, pentru că la ITF 99% sunt englezi. Dar, dacă meciul ăsta se juca în Ucraina, dacă era România - Ucraina, nu se băga nimeni şi nu mă suspenda nimeni! Ghinionul nostru", a spus Ilie Năstase pentru Prosport.
În timpul întâlnirii România — Marea Britanie, de la Mamaia, în setul secund al meciului dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, la scorul de 2-1 pentru româncă, Ilie Năstase a avut o discuție cu arbitrul de scaun, iar după intervenția arbitrului oficial a fost trimis în tribună, pentru ca apoi să fie evacuat din incinta terenului.
ITF a revenit cu un comunicat și a anunțat că Năstase a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie, după mai multe incidente și ''un comportament nesportiv''. Fosta glorie a tenisului a agresat verbal, potrivit presei engleze prezente la Constanța, arbitrul și căpitanul echipei britanice și pe Konta, provocând o întrerupere a meciului dintre Cîrstea și Konta, a doua zi după aluziile deplasate la adresa sarcinii Serenei Williams în conferința de presă.
În conferința de presă desfășurată înaintea meciului din Fed Cup, Năstase a fost întrebat ce părere are despre faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnaliști.