Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a scris pe Facebook despre finala pierdută de româncă în faţa numărul 1 WTA:
"Federer a făcut ce așteptam de la Simona
Un singur lucru aș avea să-i reproșez Simonei: că n-a pierdut, eventual, cu 0-6, 1-6.
Ce vreau să spun? Nimic altceva decât că nu a atacat destul, nu a riscat mai mult, nu a încercat mai insistent să preia inițiativa. A ales un tip de joc mediu, cu prea multe mingi trimise în zona centrală, de unde Serena a deschis terenul aproape întotdeauna, atacând și înghesuind-o. Nimeni nu putea garanta că jucând așa, Simona nu ar fi pierdut, poate, mult mai categoric decât 3-6, 6-7, dar, dacă mergea, cred că era singura șansă de a o învinge pe Williams.
Altfel, rezultatul acestei finale de la Cincinnati nu a depins de Simona. Serviciul Serenei Williams a fost de prea multe ori de nereturnat. A făcut vreo 15 ași, dar statistica nu numără și semiașii, serviciile, multe spre 200 km/h, care au forțat-o pe Simona să greșească returul.
În fața acestor lovituri imparabile din fază fixă nu te ajută nici tehnica, nici tactica, nici voința.
De câte ori Halep reușea să echilibreze jocul, prinzând câteva lovituri decisive, Williams apăsa pe serviciu și făcea și câte 3 puncte consecutiv. Iar atacurile puternice și la risc ale americancei parcă au intimidat-o pe Simona.
Îmi place Serena, dar, de data asta, jocul ei mi s-a părut cam meschin și primitiv. O surpriză neplăcută, înjurătura pe care a slobozit-o cu toată gura, după o lovitură excelentă, cros contre pied, a Simonei, care nu merita decât aplauze cu mâna pe corzile rachetei.
Un câștig remarcabil cred că este relația Simonei cu Darren Cahill. Omul vorbește foarte bine, nu numai pentru că spune ce trebuie din punct de vedere al tenisului, dar are și un ton bine reglat. Nu e nici „mobilizator”, ca un activist de partid – „Come on, ești bună, ești mai tare ca ea, șo pe ea, acuma, rupe-o!”, nici sec ca un computer; este aplicat, profesionist, calm, apropiat fără a fi excesiv de familiar – stil care văd să-i place Simonei, întrucât pe Cahill îl asculta cu adevărat. Se întrevede o colaborare pe termen mai lung decât cele de până acum.
Trăgând linie după Toronto și Cincinnati, putem spune că e de bine. Simona a învins adversare grele, a demonstrat o bună rezistență și capacitate de recuperare după efort, a testat cu succes jocul bazat pe lovituri direct câștigătoare și incursiuni în zona până acum „interzisă” a fileului.
Psihic pare stabilă, liniștită, comunicând bine cu banca tehnică.
Ar fi cu totul de înțeles să nu mai participe la New Haven și să ne întâlnim la US Open, unde nu are a se teme, în clipa de față, de nimeni.
P.S.: Ușoara amărăciune a înfrângerii Simonei mi-o mai îndulcește victoria lui Federer în finala cu Djoković. El a făcut exact ce așteptam de la Simona. L-a atacat mereu pe Nole, nu l-a lăsat să-și închege jocul distrugător de pe fundul terenului, a venit la fileu și când era cazul, și la derută, agățând niște voleuri în stil Roche-McEnroe-Sampras care au aruncat tribunele în aer. Un tenis cum n-am mai văzut de decenii, reciclat postmodern cu mijloacele de azi.
Fiecare minut în care-l mai putem vedea pe Roger Federer jucând live e o binecuvântare cu care generațiile viitoare nu se vor mai întâlni".