Ilie Năstase a comentat la Digisport eliminarea Simonei Halep de la Wimbledon.
"Aşa simte ea să joace, aşa câştigă şi aşa pierde. E greu să schimbi ceva, trebuie să ştii şi să schimbi. E greu să joci cu o adversară de genul ăsta. Aşa e jocul pe iarbă. E multă presiune pe ea, ştia că joacă pentru locul 1 mondial. Trebuie să ai şi puţin noroc, şansă...
Nu înseamnă că, dacă a pierdut acum, nu-şi mai revine şi nu poate câştiga un turneu de Grand Slem. Trebuie să fie puţin mai agresivă. Dacă ai avantajul, 3-0, tu trebuie să conduci jocul. Ea a aşteptat greşeala adversarei", a spus Ilie Năstase.