Scandal uriaș pentru o legendă a tenisului Fostul mare tenismen american John McEnroe este implicat intr-un scandal de proportii in tara natala.
Gigi Becali cere reducerea pedepsei cu şase luni Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a cerut să-i fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de făcut, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul Valiza nu mai este incriminată de noul Cod penal, judecătorii urmând să ia o decizie în acest caz săptămâna viitoare.
Cristi Borcea a ajuns din nou la spital Omul de afaceri Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, a ajuns din nou la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru investigaţii medicale de specialitate.
Chiricheş, oferit de Tottenham clubului Southampton, la schimb cu Schneiderlin Fundaşul echipei Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheş, a fost oferit de conducerea clubului londonez grupării Southampton, ca parte într-un posibil transfer al mijlocaşului francez Morgan Schneiderlin, informează dailyecho.co.uk.
Şeful Formula 1 plătește 80 de milioane de lire sterline să scape de proces Şeful Formula Unu, Bernie Ecclestone, este bun de plată! Acesta a ajuns la o înţelegere cu procurorii germani, pentru a scăpa de procesul în care este judecat pentru dare de mită.
ŞOCANT! Ce l-a rugat tatăl pe Gigi pe patul de moarte! PROFEȚIE CUMPLITĂ Într-un interviu cu Gigi Becali, realizat în 2004, în care finanţatorul din Pipera vorbeşte fără nici o reţinere despre întreaga sa viaţă. Avertismentul primit de la părintele său s-a dovedit premonitoriu! Citiţi-l pe Becali din 2004!
Exclusiv România, CAMPIOANĂ MONDIALĂ la Handbal junioare: "Obiectivul nostru era câştigarea unei medalii" România a obţinut duminică o performanţă fantastică la Campionatul Mondial din Macedonia. Tricolorele au câştigat finala, după o victorie categorică, 32-21, în faţa Germaniei. Fetele au fost invitate în cadrul emisiunii Jocuri de putere de la REALITATEA TV.
DOSARUL TRANSFERURILOR: Borcea cere ANULAREA PEDEPSEI Cristian Borcea nu se dă bătut. Fostul acţionar al echipei Dinamo solicită judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să îi anuleze condamnarea primită în dosarul Transferurilor şi să-l elibereze.
LOVITURĂ demențială dată de familia REGHECAMPF-PRODAN. Câți bani au Laurenţiu Reghecampf a început de jos cariera de antrenor şi, pînă să ajungă la Steaua, şi-a trecut în CV echipe precum Gloria Bistriţa, FC Snagov sau Concordia Chiajna.
Un fotbalist s-a despărțit de iubită după patru ani de relație Dupa patru ani de iubire intensa, presarata cu multe certuri si impacari, povestea de dragoste dintre Daniela Crudu si Mihai Costea aproape a ajuns la final. Cei doi sunt din ce in ce mai distanti unul cu celalalt si de abia isi mai vorbesc.
Declarația fabuloasă a unui supercampion de K1 despre România Fostul luptător de K1 Remy Bonjaksy s-a declarat cucerit de România.
Tecău a câştigat, la dublu, turneul ATP de la Washington Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a câștigat proba de dublu a turneului ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.399.700 dolari, duminică, după ce a dispus cu 7-5, 6-4 în finala cu cuplul Sam Groth (Australia)/Leander Paes (India).
România, CAMPIOANĂ MONDIALĂ la Handbal junioare. Primul titlu mondial după 15 ani România a devenit CAMPIOANĂ MONDIALĂ la Handbal feminin sub 18 ani, performanţă de proporţii pentru viitoarea generaţie de handbaliste. Este primul titlu mondial după 15 ani pentru o echipă din România, indiferent că e vorba de seniori sau juniori.
Video FAZĂ DE INFARCT la meciul Steaua - CS Craiova. Oltenii au luat foc Steliştii au avut emoţii în minutul 9 al meciului din Ghencea cu echipa Olguţei Vasilescu când mingea s-a oprit pe linia porţii. Craiovenii au acuzat arbitrajul că i-au furat de un gol perfect valabil.
Bărbatul din spatele SIMONEI HALEP Andrei are 23 de ani. E kinetoterapeut si, dupa ce a tratat multi fotbalisti, a fost angajat de Simona Halep. Are si el un merit in ascensiunea Simonei. Cu el, Halep a urcat de pe 11, pe locul 2 in lume.
Lovitură de teatru în cazul Chiricheş. Anunţ BOMBĂ de la Tottenham Neinclus in lotul lui Tottenham care a facut deplasarea in cantonamentul din Statele Unite ale Americii din cauza unor probleme la spate, Vlad Chiriches are parte de o surpriza.
A murit o fostă glorie a fotbalului românesc O fostă glorie a Petrolului Ploieşti din anii 1980, Ion Ştefănescu, a decedat astăzi, la vârsta de 56 de ani, în urma unei congestii cerebrale.
Moartea BIZARĂ a unui ciclist italian: "A fost UCIS" Justiţia italiană a redeschis ancheta legată de decesul rutierului Marco Pantani, găsit mort într-o cameră de hotel în 2004, pentru a determina dacă acestuia nu i s-a administrat o supradoză de cocaină, anunţă presa italiană.
Calvarul unui jucător argentinian în România A sosit in Romania in urma cu 3 ani si a ajuns rapid sa fie supranumit Messi din Liga 1, insa in prezent lucrurile nu mai sunt deloc asa de roz ca la inceput.
Simona Halep, reacție demențială după ce a aflat că va fi numărul doi mondial Românca a spus că abia așteaptă sezonul pe hard și că visul ei este să ajungă la Turneul Campioanelor.
Tatăl lui Marian Cozma, confesiune cumplită: M-au întrebat cât valora Marian După cinci ani şi jumătate, Tribunalul din Budapesta, acolo unde este pe rol procesul de despăgubiri materiale intentat de avocaţii familiei Cozma, a ajuns să ia o decizie.
Cornel Dinu, anunț sfâșietor: Nu credeam că voi ajunge să.... Puţini ar putea crede că, ajuns la respectabila vârstă de 66 de ani, fostul mare fotbalist Cornel Dinu trece printr-o prelungită depresie, provocată de evenimente tragice care i-au afectat ireversibil moralul.
Dezvăluiri incendiare despre amanta lui Adi Mutu Nu aduce anul ce aduce ceasul! Pe acest principiu a mizat ploieşteanca lui Adrian Mutu şi acum, dar şi la început de carieră în lumea modellingului. La doar 16 ani, Călina D. a păşit cu dreptul la un concurs de miss plecând acasă direct cu marele premiu.
Anunț devastator pentru abonații Romtelecom. Decizia a fost luată azi Abonaţii Romtelecom au avut parte joi dimineaţă de o surpriză neplăcută: posturile Look TV şi Look Plus, deţinătoarele drepturilor TV ale Ligii 1, au fost scoase din grilă.
Fost campion național la box, ucis în bătaie în Spania Lumea sportului este în stare de şoc! Robert Dănceanu, multiplu campion la box si bodyguard-ul mai multor persoane foarte importante din România, printre care fostul premier Petre Roman şi fostul tenismen Ilie Năstase, a fost ucis de spaniolul Moises Ruibal, într-o scandal care a avut loc într-un club din Tenerife.
Lovitură devastatoare pentru Lionel Messi! E în lacrimi Preşedintele Asociaţiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, a încetat din viaţă, miercuri, la 82 de ani, la un spital din Buenos Aires, unde fusese internat de urgenţă din cauza unor probleme cardiace.
GICĂ HAGI. Ieșire nervoasă a Regelui! Patronul Viitorului Constanța a răbufnit față de lipsa de interes față de creșterea de juniori talentați la fotbal.
STEAUA-AKTOBE. Reacție de senzație a lui Duckadam după STEAUA-AKTOBE STEAUA-AKTOBE. Remiza Stelei în Kazahstan, 2-2, i-a nemulțumit pe conducătorii Stelei.
Un nou stadion de 5 stele va fi construit în România Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut publice, miercuri, câteva imagini cu proiectul noului stadion. Arena, cu o capacitate de 15.000 de locuri, ar urma să fie construită la ieşire din Suceava spre Fălticeni şi ar costa cel puţin 15 milioane de euro.
Lovitură de teatru în privința drepturilor tv pentru Liga 1 Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie asupra modului în care Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiţiei Liga I. Investigaţia a fost declanşată în urma unei plângeri, anunță instituția.