Costel Pantilimon a efectuat miercuri dimineață vizita medicală, a semnat contractul prin care este împrumutat în acest sezon la Deportivo, apoi a făcut cunoștință cu jucătorii și cu staff-ul tehnic. În aceeași zi, el se va antrena sub comanda lui Manu Sotelo, responsabil cu pregătirea portarilor, conform Agerpres.
În primele sale declarații pentru presa spaniolă, Pantilimon a spus că transferul său se datorează și lui Florin Andone: "Mi-a spus numai lucruri bune. E foarte fericit aici. Oameni minunați, club minunat, un loc bun pentru fotbal".
Pantilimon a afirmat că este gata să debuteze duminică în La Liga, în meciul de acasă împotriva lui Real Sociedad. "Sunt pregătit. Decizia o va lua antrenorul. Vreau mai întâi să-i cunosc pe jucătorii lui Depor", a spus goalkeeperul.
"Sunt nerăbdător să văd cum se joacă aici", în campionatul Spaniei, a continuat internaționalul român.
"Sunt un tip liniștit. Am încredere în mine. Am venit aici ca să-mi arăt calitățile și să joc. (...) Respect pe toată lumea. Am venit să muncesc și să-mi câștig locul în echipă", a declarat el.
Pantilimon, în vârstă de 30 de ani, este legitimat de șase ani la cluburi din Anglia, unde a fost de cele mai multe ori rezervă. În vara lui 2011 el a semnat cu Manchester City, după trei ani a devenit jucătorul lui Sunderland, iar de la începutul anului trecut este legitimat la Watford, unde goalkeeperul titular este brazilianul Heurelho Gomes.
Pantilimon a disputat în total 54 de meciuri în Premier League, dintre care numai două în sezonul trecut.
Împrumutul lui Pantilimon la gruparea spaniolă a fost perfectat în ultima zi a perioadei de transferuri.