Steaua lui Gigi Becali ar putea să devină în curând doar o amintire pentru fotbalul românesc. Surse apropiate echipei campioane spun că Becali aşteaptă să vadă ce performanţe vor reuşi "roş-albaştrii" în acest campionat pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte viitorul clubului. Dacă va lua titlul şi va reuşi să intre în grupele Ligii Campionilor, Gigi Becali va continua cu actuala echipă. Dacă nu, finanţatorul se pare că ar fi hotărât să-i vândă pe toţi fotbaliştii de valoare pentru a-şi recupera o parte din investiţia făcută în ultimii ani, apoi, cu jucătorii rămaşi, se va duce să îl ajute pe Gheorghe Hagi la Viitorul.
"Gigi Becali are o datorie morală acum faţă de Gică Hagi, după ce l-a ajutat pe perioada detenţiei. A cunoscut tot ce înseamnă Viitorul în această perioadă şi i-a plăcut foarte mult cum se lucrează, dar şi colectivul de acolo. Intenţionează să îl ajute pe Hagi", a povestit o sursă "ring".
O face campioană pe Viitorul?!
Legat de acest zvon, Dumitru Dragomir crede că Becali şi Hagi ar face o echipă bună. "Ce a făcut Hagi la Viitorul nu a făcut nimeni în fotbalul românesc. Gică Hagi a realizat totul pe banii şi pe nervii lui, nu ca alţii- pe banii altora. Este posibil ca Gigi Becali să se ducă la Viitorul şi să-l ajute pe Hagi pentru că nu mai are nici palmares, nici stemă la Steaua. Amândoi ar face un cuplu foarte bun, dar, atenţie, lui Gigi Becali nu-i place să piardă. Dacă Becali se duce acolo, o face campioană pe Viitorul", a comentat, pentru "ring", Dumitru Dragomir.
Nu-l mai vrea pe Gâlcă
Ieşit din penitenciar de curând, Becali a declarat că nu-l mai interesează fotbalul. Din câte se pare, a dat cu un interes această declaraţie, scopul principal fiind acela de a scăpa de Costel Gâlcă. Finanţatorul Stelei este decis să îl înlăture pe actualul tehnician, chiar dacă reuşeşte să câştige titlul. Motivul principal este faptul că Gâlcă nu a ştiut să se impună şi nu este respectat de jucători. "Nimeni nu îl ascultă în vestiar. Fiecare face ce vrea la şedinţele tehnice. Becali a vrut de mai multe ori să îl schimbe, însă nu a avut pe cine să pună în loc, pentru că Laurenţiu Reghecampf l-a refuzat. Oricum, greii din vestiar - Tănase, Bourceanu, Prepeliţă şi Chipciu - s-au plâns lui Becali că Gâlcă nu are personalitate", a povestit o sursă.
Arlauskis pleacă de la Steaua
În funcţie de performanţe din vară Gigi Becali va restructura lotul Stelei . Dacă "roş-albaştrii" intră în grupele Ligii Campionilor, Becali va aduce jucători noi. Printre cei care se vor despărţi de Steaua la vară se află Giedrius Arlauskis şi Alexandru Bourceanu. Arlauskis este foarte aproape de un transfer în Premier League: se pare că a semnat deja un contract cu Watford, nou-promovată în prima ligă engleză. Steaua nu va încasa însă niciun ban pentru că Arlauskis era la final de contract. În schimb, Bourceanu va fi nevoit să se întoarcă la Tranzonspor, clubul de care aparţine.
"Credeţi că mă mai interesează pe mine de fotbal când stau doi ani în puşcărie şi nu-mi văd copiii?", Gigi Becali
sursa: www.ziarulring.ro