Buzărnescu (31 ani, 53 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 21 de minute în faţa americancei de 25 de ani, care se află pe poziţia a 72-a în clasamentul mondial, conform Agerpres.
Simona Halep (27 ani, 7 WTA) a învins-o, luni, pe belarusa Aleksandra Sasnovici (25 ani, 36 WTA) cu 6-4, 7-5. Halep şi Buzărnescu s-au înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D'Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.
Mihaela Buzărnescu a aflat de la reporteri că o va întâlni pe Simona Halep în turul 2 de la Wimbledon.
"Mă bucur că sunt într-un Grand Slam din nou. Iau fiecare meci în parte şi încerc să mă bucur cât mai mult. Acum o întâlnesc pe Simona, e un meci aşteptat de foarte mulţi de mult timp. Toţi ziceau "o să joci cu Simona". Iată că se întâmplă acum. Sper să fie un meci frumos şi cea mai bună să câştige. Mă bucur că suntem amândouă în turul secund", a spus Buzărnescu (locul 53 WTA).