Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), a cincea favorită a turneului, a încheiat conturile cu Falconi (28 ani, 152 WTA) după două ore şi 6 minute, conform Agerpres.
În primul set, Buzărnescu a condus cu 2-0, 4-1, i-a permis adversarei să se apropie la 4-3, dar a încheiat cu 6-3, în 31 de minute. Falconi a jucat mai bine în actul secund, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată (4-4, 5-5), dar a reuşit să încheie setul cu 7-5, după un break reuşit la 5-5. În decisiv, Buzărnescu s-a desprins repede la 5-0, a ratat două mingi de meci la 5-1, iar americanca s-a apropiat la 5-3. Românca a tranşat disputa în cele din urmă la a patra sa minge de meci (6-3).
Buzărnescu a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, iar Falconi a reuşit 2 aşi şi a comis 4 duble greşeli.
Românca şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe învingătoarea dintre japoneza Naomi Osaka, a treia favorită, şi cehoaica Denisa Allertova.
Mihaela Buzărnescu e programată să joace miercuri şi la dublu, în primul tur, alături de britanica Heather Watson, contra principalelor favorite, Liudmila Kicenok (Ucraina)/Ala Kudriavţeva (Rusia).