Michel Platini s-a decis să participe la alegerile pentru preşedinţia FIFA, ce vor avea loc în februarie 2016, imediat după ce a primit asigurări că va fi sprijinit de patru confederaţii fotbalistice continentale, informează BBC News.
Fostul mijlocaş al naţionalei "cocoşului galic" şi al echipei Juventus Torino şi-ar putea anunţa candidatura chiar miercuri.
Opinia publică se aștepta ca preşedintele UEFA să-și anunţe intenţia de a deveni "comandant suprem". În vârstă de 60 de ani, Platini se află în fruntea UEFA din 2007.
Francezul este deja favoritul caselor de pariuri pentru a-i urma lui Sepp Blatter la şefia FIFA, după "scrutinul din februarie."
Zguduită de un mare scandal de corupție, FIFA traversează cea mai gravă criză din istoria sa.