"Lasă-mă în pace cu declaraţiile cu tale, care nu sunt dovedite de fapte", a scris ea pe contul său de Twitter, conform Agerpres.
"Dragă John, eu te ador şi te respect, dar te rog, te rog frumos, lasă-mă în pace cu declaraţiile tale care nu sunt dovedite de fapte", a adăugat fostul lider mondial al tenisului feminin profesionist.
"Eu nu am jucat niciodată împotriva unui jucător clasat în circuitul masculin şi nici nu am timp pentru aşa ceva", a adăugat jucătoarea cu 23 de titluri de Mare Şlem.
"Respectă-mă, respectă-mi viaţa privată cât timp eu încerc să am un copil. O zi bună, Domnule", a conchis Serena care, însărcinată fiind, şi-a luat o pauză în carieră.
Duminică, fostul nr.1 mondial John McEnroe a declarat, într-un interviu acordat postului de radio NPR, că Serena Williams, prezentată drept cea mai bună jucătoare de tenis din istorie, ar ocupa locul 700 în clasamentul ATP dacă ar evolua în circuitul masculin.