Prefectul judeţului Buzău, George Sava, declara că în microbuz se aflau handbalişti de la Târgovişte, în urma accidentului trei persoane pierzându-şi viaţa, iar 11 fiind rănite, una dintre acestea fiind şoferul autocamionului care s-a răsturnat peste microbuzul cu handbalişti.
Martori aflaţi în trafic la momentul producerii accidentului declarau că şoferul microbuzului ar fi oprit pe marginea drumului după ce ar fi sesizat o problemă la motor, iar şoferul autocamionului încărcat cu cherestea nu l-ar fi văzut la timp, autovehiculul de mare tonaj lovind violent maşina cu handbalişti şi târând-o zeci de metri până într-un şanţ de pe DN 2 (E 85), pe sensul dinspre Focşani spre Buzău.
Unul dintre supravieţuitori, Adrian Biolan, a scăpat ca prin miracol, doar cu câteva tăieturi, deși a stat în partea din spate a microbuzului. "Am câteva tăieturi și zgârieturi, dar pot să spun că sunt bine. Sunt acasă, la Găești. Doar duminică seară am rămas la Rm. Sărat. Am avut mare noroc. Băieții de lângă mine au murit. M-am târât de acolo, m-am tăiat, mi-am rupt hainele, dar am scăpat cu viață", a spus Biolan pentru dbsport.ro.
Starea răniţilor este staţionară, în timp ce antrenorul echipei, Aurel Iancu, este în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului "Sf. Pantelimon". Ocupanţii microbuzului sunt handbalişti la CSU Târgovişte, sportivii decedaţi având vârste între 19 şi 25 de ani.