"A fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. Puţine echipe au astfel de facilităţi şi organizare. Aici, orice antrenor are tot ce-şi poate imagina. Dar nu este vorba numai de instalaţiile sportive. Simt că atmosfera este foarte caldă aici şi cred că este climat foarte bun. Şi acesta este un motiv important pentru care am ales Xanthi", a declarat Lucescu, joi, la prezentarea sa oficială, în cadrul căreia a primit un buchet de flori.
Antrenorul se aşteaptă la o perioadă dificilă, el fiind nevoit să redreseze o echipă aflată în plină competiţie. "Le-am spus jucătorilor de dimineaţă că nu sunt aici să-i învăţ fotbal, ci să muncesc cu ei ca să îmbunătăţim echipa ca un întreg şi pe fiecare în parte. Totul s-a petrecut într-un timp scurt pentru mine, dar acum trebuie să încep între două meciuri. Este o perioadă dificilă la început şi va trebui ceva timp pentru adaptareaa la noua filozofie. Este o experienţă diferită pentru mine, într-o ţară cu o cultură diferită, sunt fericit să fiu aici, atât din punct de vedere profesional, cât şi al vieţii personale", a menţionat Lucescu.
Despre fostul stelist şi atacant al CFR-ului, Pantelis Kapetanos, Lucescu a spus că îi cunoaşte calităţile din România. "El a lăsat o foarte bună impresie în România. Este un jucător inteligent care muncşte foarte mult la antrenamente. Poate fi un factor motivator pentru colegii săi", a afirmat antrenorul, care a fost însoţit la prezentare de secundul său Diego Longo.
Preşedintele clubului, Aristidis Pialoglou, a declarat că este încrezător în faptul că Răzvan Lucescu va avea succes la Skoda Xanthi. "Cu ajutorul nostru şi al experienţei pe care o are, Lucescu va avea succes în actuala ediţie de campionat. Îi urăm bun venit şi îi vom acorda tot sprijinul pentru a obţine rezultatele pe care le dorim", a spus oficialul.
Antrenorul Răzvan Lucescu a fost numit, miercuri, la conducerea tehnică a echipei Skoda Xanthi, în locul lui Sakis Tsiolis.
După disputarea a patru etape, Skoda Xanthi, care s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut în urma unui meci de baraj, se află pe locul 11 cu o victorie, două remize şi o înfrângere.
În lotul echipei se află atacantul grec Pantelis Kapetanos, care a fost transferat în această vară după despărţirea de Steaua, dar şi mijlocaşul Emmanouil Papasterianos, fost la Concordia Chiajna.
Recent, Răzvan Lucescu, 45 de ani, a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Petrolul Ploieşti.
El se va afla la a doua experienţă în străinătate ca antrenor, după ce a pregătit în perioada 2012-2014 pe El Jaish (Qatar).
Fost selecţioner al României, Lucescu a mai antrenat formaţiile FC Braşov şi Rapid.
Sursa: Mediafax