Andreea Chiţu a câştigat finala la categoria 52 kilograme în faţa sportivei japoneze Ai Shishime prin ippon. În primele tururi, ea a trecut de Sappho Coban (Germania), Lucile Duport (Franţa) şi Tsolmon Adiasambuu (Mongolia).
Victoria din Coreea de Sud îi aduce sportivei 300 de puncte în clasamentul mondial şi o ajută să îşi consolideze poziţia a doua, prima în clasament fiind Majlinda Kelmendi din Kosovo. Pentru Andreea Chiţu aceasta este a doua victorie din carieră la un turneu Grand Prix, după succesul de la Taşkent (Uzbekistan).
Tot joi, Monica Ungureanu (48 kg) nu a reuşit parcursul de săptămâna trecută de la Grand Prix-ul din China, ratând medalia de bronz în faţa sporivei Bo Kyeong Kim (Coreea de Sud).
La categoria 57 kg, Loredana Ohâi a fost învinsă în recalificări de bulgăroaica Ivelina Ilieva, terminând concursul pe locul 7, în timp ce Corina Căprioriu (57 kg) a fost învinsă în primul meci de Stefanie Tremblay din Canada.
Sursa: Mediafax