La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.
Marius Vecerdea, preşedintele T.C Pamira Sibiu, dar şi candidat la preşedenţia Federaţiei Române de Tenis, a fost prezent a atacat dur alegerea lui Ion Ţiriac în funcţia de preşedinte.
"Toată lumea s-a strâns în jurul "Tătucului", care a pus mâna pe federaţie. Foarte bine, dar sunt probleme mari legate de această Adunare Generală care este nestatutară. Instanţa va dovedi acest lucru, pentru că se va merge în instanţă. Şi la nivelul vicepreşedinţilor este o mare problemă. Există o sincopă în lege, care a fost lăsată intenţionat pentru a lăsa calea unor găşti să dicteze tot ce înseamnă în federaţiile sportive naţionale şi, deci, în aproape tot sportul românesc. Aceşti indivizi au acaparat FRT şi se caţără pe succesul Simonei Halep şi al naţionalei de fete a României", a declarat Vecerdea imediat după alegeri, preluat de Telekomsport.