La 37 de minute, Simona Halep dă violent cu racheta de pământ, în start de set doi, la scorul de 2-6, 0-1, 0-15. Scurtele puse de Kaia Kanepi sunt enervant de eficiente, la fel şi serviciile - unu şi doi!, sau mingile izbite de pe linia de fund a terenului.
În primul set, Simona a câştigat doar două game-uri şi nu a pus probleme pe serviciul adversarei. Nu a avut şanse împotriva Kaiei Kanepi, care s-a impus, după 29 de minute, cu 6-2.
Setul secund s-a desfăşurat după aceleaşi coordonate. Sportiva din Estonia a condus cu 3-0, Simona a revenit la 3-2, dar evoluţia bună a româncei nu a continuat foarte mult. În cele din urmă a cedat cu 4-6.