Gino Iorgulescu preia ideea fostului şef al LPF, Dumitru Dragomir, care a insistat pentru reducerea numărului de echipe din Liga I şi introducerea sistemului cu play-off şi play-out.
"Mă gândesc foarte serios la o reducere a numărului de echipe din Liga I şi implementarea unui sistem cu play-off şi play-out. Spectacolul fotbalistic devine mai atractiv, meciurile vor fi mai interesante, iar suporterii vor reveni pe stadioane. Nu ştiu câte echipe vor fi, 12, 14 sau 16, dar sunt puţin îngrijorat pentru că sunt sigur că nu toţi şefii cluburilor din prima ligă vor fi de acord", a spus Gino Iorgulescu la TVR.