Fostul internaţional, care a jucat anul trecut 14 meciuri pentru Petrolul în Liga I (opt în sezonul 2013/2014 şi şase în 2014-2015) şi a înscris 4 goluri, a mai făcut o astfel de încercare, în această iarnă, pentru 50.000 de euro, dar a declarat apoi că a donat aceşti bani grupării galben-albastre! Surse federale susţin însă că "Briliantul" semnase în alb nişte ordine de plată, iar cei de la Petrolul au scris doar suma, care s-a ridicat în total la 50.000 de euro, adică exact datoria pe care o ceruse Mutu!
De data aceasta, atacantul e decis să meargă până la capăt, dar are de aşteptat până ce se vor desfăşura toate formalităţile procesului de insolvenţă. În plus, el nu va mai primi întreaga sumă pe care o are de recuperat, scrie prosport.ro.