"Obiectivul nostru este 1-2 medalii. Sunt medalii realiste care au fost confirmate de sportivii români. Apoi, nu ne-ar surprinde să ne întoarcem cu trei de acolo. Și asta în condițiile în care la Kazan vom participa la cel mai puternic campionat continental. Nici Asia nu are un campionat continental atât de echilibrat și puternic precum cel european", a spus oficialul FRJ, potrivit Agerpres.
Acesta a menționat că Andreea Chițu și Corina Căprioriu sunt două sportive de top care pot deveni campioane europene. "Nu vreau să nominalizez, dar cred că Andreea Chițu și Corina Căprioriu sunt două sportive de top care pot lua aurul acolo. Sunt talentate, muncitoare, știu ce înseamnă rutina. Au performanțe importante în spate și pot deveni campioane europene amândouă. Mai departe mai are un cuvânt de spus și tragerea la sorți. Dar cu siguranță că un parcurs bun la aceste Campionate Europene le-ar motiva pentru Jocurile Olimpice de la Rio", a afirmat președintele.
În lotul pentru CE de la Kazan se află două sportive tinere, Violeta Dumitru și Ștefania Dobre, în care Federația Română de Judo își pune speranțe pentru Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020. "Mergem în Rusia și cu două sportive tinere, Violeta Dumitru și Ștefania Dobre, să ia contact cu ceea ce înseamnă o competiție majoră. Noi ne gândim la viitor și vrem să le pregătim pentru JO de la Tokio unde credem că vor duce greul", a menționat președintele.
Florin Lascău a adăugat că federația încearcă să redreseze și judo-ul masculin românesc. "Acum mergem cu doi sportivi la europene, cu Natea și Bodîrlău. Mă bucur în mod deosebit faptul că antrenor la lotul masculin îl avem pe Mircea Frățică, medaliat cu bronz la Olimpiada de la Los Angeles. Sunt convins că ne va ajuta pentru că vrem foarte mult să redresăm judo-ul masculin românesc", a precizat Lascău.
Lotul României pentru a Campionatele Europene de la Kazan (21-24 aprilie) este format din 9 sportivi: feminin — Corina Căprioriu (57 kg), Andreea Chițu (52 kg), Ștefania Dobre (63 kg), Violeta Dumitru (48 kg), Larisa Florian (52 kg), Loredana Ohai (57 kg), Monica Ungureanu (48 kg); masculin — Cristian Bodîrlău (81 kg) și Daniel Natea (100 kg).