Cătălin Măgureanu, 20 de ani, a revenit la Dinamo după mai multe împrumuturi, iar Contra este încântat de calitățile tânărului fotbalist.
Deși Mulțescu a fost cel care a cerut „repatrierea” lui, actualul antrenor al „câinilor” a hotărât să-l țină la echipă, oferindu-i garanții că se află în planurile sale de viitor.
Rufo Collado, directorul sportiv al roș-albilor, a mers, ieri, la Săftica pentru ca mijlocașul central să semneze prelungirea contractului pentru încă patru ani de zile și nu este exclus să-l vedem pe teren la meciul pe care Dinamo îl dispută în această seară în compania Botoșaniului.