La emisiunea ‘Realitatea Sportivă’ de la Realitatea Plus, secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat că Liga face demersuri pentru a permite accesul spectatorilor pe stadioane.
Președintele României, Klaus Iohannis, și Guvernul Orban au anunțat că, de la 1 iunie, vor putea fi organizate spectacole în aer liber la care să nu participe mai mult de 500 de persoane, care respectă distanțarea socială.
Mai sunt 8 etape de jucat din play-off-ul Ligii 1 și 12 runde din play-out. A fost adoptată o metodologie strictă pentru fotbaliști și staff, precum și pentru arbitri și ceilalți oficiali care participă la un meci.
“În momentul în care există un caz de COVID, medicul echipei la care este legitimat acest jucător anunță direcția de sănătate publică, se lansează o anchetă epidemiologică, se stabilesc persoanele cu care a intrat în contact și persoanele respective intră în izolare.
Obiectivul nostru rămâne de a finaliza competiția prin disputarea tuturor meciurilor din Liga 1. Dacă, Doamne ferește, vor fi probleme la o echipă, vor fi două principii de lucru. În primul rând, vom vedea dacă există posibilitatea reprogramării meciului sau meciurilor, și abia în ultimă instanță analizăm posibilitatea de a aplica dispoziția regulamentară, și anume ca echipa respectivă să piardă cu 3-0.
În weekendul viitor, Liga 1 va reveni pe stadioane și în casele oamenilor.”
Citește continuarea declarațiilor pe realitateasportiva.net.