În cartea autobiografică "Preţul aurului, sinceritate incomodă", Olariu a rememorat sacrificiile pe care le-a făcut pentru titlurile olimpice şi a notat că antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang ar fi lovit sportivele la antrenamente.
Într-o emisiune la Digisport, Elisabeta Lipă a spus că "nu ştiu, eu nu o văd pe Mariana spunând lucrurile astea, nu-l văd nici pe Belu bătând sportive, deci eu nu îi văd. Acele pasaje din carte, din punctul meu de vedere, sunt tendenţioase. Nu aveau ce să caute.
Eu nu cred, nu cred că Maria a fost atât de sinceră în toate pasajele alea pe care le-a scris. Eu nu cred lucrul asta".
În urma acestor afirmaţii de la televiziunea de sport, Lipă a precizat la "Banii vorbesc" că nu este de acord cu violenţa.
"Vreau sa fac niste precizari, ca sa putem continua cu emisiunea. Vreau sa precizez: nu sunt, nu am fost si nu voi fi niciodata de acord cu violenta in sport. Sportul cere sacrificii, dar nu inseamna ca poti sa faci performanta cu violenta. A fost in acea emisiunea cu Maria Olaru. Nu sunt de acord ca antrenorii sa fie denigrati, Belu şi Bitang. Sunt 2 antrenor de exceptie, pe care eu i-am cunoscut. Nu cred că ei sunt in stare de aceste lucruri. Sunt mama, am si eu un baiat de 18 ani. Cum as putea fi de acord cu asemenea lucruri?
Am fost si ambasadorul european al egalitaţii de şanse. Am fost inteleeasă gresit, nu inteleg cine se ascunde in spatele acuzaţiilor. Performanţa cere sacrifii, dar nu sa bati sportivul. Mai ales că avem posibilitatea ca sportivii sa reclame şi instituţiile statului să ancheteze. Am fost intrebata daca in pauza publicitară i-am spus Mariei Olaru că are dreptate. Nu s-a întâmplat asta. Probabil ca Maria are probe care sa certifice acest lucru, iar Belu şi Bitang vor inteprinde niste demersuri in apararea lor. Vreau sa afirm că sunt un om corect. Nu sunt de acord cu violenţa în sport", a spus Lipă la Realitatea TV.