"În timpul partidei de campionat cu FC Steaua București, jucătorul Denis Alibec a suferit o fractură de metacarpian 4 la mâna stângă. Inițial, date fiind circumstanțele la acel moment, staff-ul medical de la club a optat pentru tratament conservator al leziunii. Întrucât jucătorul prezenta deformitate anatomică evidentă și durere la examinare după patru săptămâni de la accidentare și, totodată, nu mai fusese efectuată o a doua radiografie de la momentul accidentării, pe data de 17 mai s-a efectuat un examen computer tomograf. Raportul examenului arată fractură de metacarpian 4 neconsolidată la patru săptămâni, cu deplasare evidentă. Denis Alibec a fost consultat de șeful Comisiei Medicale a FRF, dr. Ioan Codorean, iar indicația medicală de elecție a fost chirurgicală. Jucătorului i-au fost explicate avantajele și dezavantajele unei intervenții chirurgicale imediate și ale unei intervenții amânate după Campionatul European. Decizia finală a rămas la latitudinea jucătorului, care a optat pentru amânarea intervenției chirurgicale, asumându-și riscurile prezentate", a afirmat medicul.
Laurențiu Oproiu a adăugat că a contactat UEFA pentru a găsi modul în care poate fi imobilizată fractura în timpul jocurilor pentru a preveni o recidivă. "Ca urmare a deciziei jucătorului, am contactat UEFA pentru a găsi modul cel mai eficient acceptat de forul continental pentru a imobiliza fractura și a preveni o recidivă. Domnul Pierluigi Collina va fi prezent în cantonamentul echipei naționale din Italia în calitate de delegat UEFA pe data de 27 mai, pentru informări legate de arbitraj înainte de EURO 2016. Cu această ocazie, în urma consultării cu dumnealui, se va lua o decizie privind cea mai bună modalitate acceptată pentru imobilizare", a mai spus Oproiu.
Prin intermediul aceluiași comunicat de presă, selecționerul Anghel Iordănescu a făcut următoarele precizări: "Am discutat marți cu Denis și i-am spus clar faptul că decizia privind intervenția chirugicală îi aparține în totalitate".
Fotbalistul formației Astra Giurgiu Denis Alibec face parte din lotul lărgit de 28 de jucători anunțat de selecționerul Anghel Iordănescu și a plecat, miercuri, alături de delegația echipei naționale în turneul de pregătire din Italia, conform Agerpres.
În perioada 18-30 mai, prima reprezentativă a României va efectua un stagiu de pregătire în Italia, pe durata căruia va disputa două partide amicale, cu RD Congo (25 mai), la Como, și cu Ucraina (29 mai), la Torino.
La finalul turneului din Italia, din lotul lărgit format din 28 de jucători se vor alege cei 23 care vor face parte din lotul României la EURO 2016. Lista finală pentru Campionatul European va fi comunicată în 31 mai, data limită potrivit regulamentelor UEFA.