"Cred că a fost una dintre zilele mele proaste. Am făcut prea multe greşeli. Am făcut şi câteva puncte bune, dar am greşit prea mult pentru a câştiga meciul. După primul set, am crezut că pot reveni, dar a fost prea târziu. Nu am simţit mingea, nu ştiu de ce. Terenul a fost lent şi am vrut să lovesc mingea mult prea puternic.
Îi acord credit pentru victorie, a jucat foarte bine, dar şi eu am greşit prea mult. Dacă aş fi ţinut mingea mai mult în joc, ar fi fost mai bine pentru mine. Ştiam că e o adversară foarte puternică, dar ştiam şi că jocul ei e de regularitate, să mă pună în dificultate. Ştiam că am o şansă în faţa ei, dar îmi păstrez opinia. Am greşit prea mult şi asta a fost cheia meciului", a afirmat Simona, la conferinţa de presă, preluat de Mediafax.ro.
Halep i-a dat dreptate lui Cahill, care i-a recomandat, în timpul meciului, să nu se mai grăbească, apoi a vorbit despre tactica pusă la cale pentru meciul cu Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor: "Cred că Darren a avut dreptate când mi-a spus să stau mai mult în puncte şi să nu mă grăbesc, dar, la acel moment, nu puteam simţi mingea. Am încercat, m-am luptat, nu am renunţat, dar chiar nu am putut simţi mingea astăzi.", a mai completat numărul 1 WTA.