Prin acest videoclip, lansat de casa de discuri Som Livre, se aduce un omagiu şi olimpicilor Braziliei, conform news.ro.
Videoclipul prezintă, mai întâi, imagini de deasupra metropolei Rio de Janeiro, pe ritmuri de tobe, specifice genului samba, apoi urmăreşte copii şi tineri brazilieni la antrenamentele obişnuite pentru probe de atletism, box şi înot.
În plus, videoclipul beneficiază şi de subtitrare în limba engleză.
Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro vor avea loc în perioada 5 - 21 august, iar Televiziunea Română va difuza şase sute de ore de transmisiuni directe, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD.