De când a debutat pentru echipa mare, jucătorul de 18 a luat toate privirile oamenilor din fotbalul românesc. Mijlocaşul a ajuns în curtea FCSB-ului, după ce a fost o perioadă împrumutat şi la Universitatea Craiova.
Silviu Bogdan, fost director al Centrului de Copii şi Juniori al ,,U” Craiova, a mărturisit cum au ajuns oltenii să îl piardă pe Octavian Popescu, care acum a ajuns să fie comparat cu Hagi, în urma evoluţiilor sale din Liga 1.
„În martie 2014, eu am organizat ca președinte al Asociației Județene de Fotbal Dolj prima dată turneul Cupa Hagi Danone. Bineînțeles, am invitat foștii mari fotbaliști ai Craiovei. La acest turneu, Tavi Popescu a ieșit cel mai tehnic jucător al turneului. Avea 11 ani jumate. Atunci, Octavian Popescu fiind nepotul fostului fotbalist de la Universitatea Craiova, nea Nicu Tilihoi și Gheorghiță Geolgău au făcut mari eforturi să îl aducă la Craiova. Am vorbit atunci cu el și mi-a zis că își dorește să vină la Craiova, dar cred că Regal București s-a mișcat mai repede.”