Partida s-a disputat cu spectatori, în tribune fiind peste 1.500 de fani. Oltenii au deschis scorul în minutul 14. Dan Nistor a centrat pentru Andrei Ivan, iar atacantul a marcat cu o scăriță superbă.
După doar două minute, Astra a primit lovitură de pedeapsă, în urma unui duel dintre Stahl și Marius Constantin. Potrivit reluărilor tv, contactul ar fi avut loc în afara careului. Valerică Găman a transformat penalty-ul și a dus scorul la 1-1.
Suporterii echipei CS Universitatea Craiova care nu s-au deplasat la Ploiești, au văzut meciul cu Astra, la restaurentele din Centrul Vechi.
Până la finalul primei reprize, CS Universitatea Craiova a fost echipa dominantă, care și-a creat cele mai multe ocazii de a marca. Câmpanu (22) sau Marius Constatin (23, 28) nu l-au putut învinge pe Popa.
Repiza secundă a început cu o ocazie de gol a Astrei. Vali Gheorghe a trimis din afara careului, dar portarul oltenilor, Pigliacelli, a reținut.
Astra a fost din nou periculoasă, în minutul 75. Boe Kane a trimis un șut-centrare, iar Pigliacelli a respins din vinclu.
În minutul 89 oltenii au solicitat lovitură de la unsprezece metri, în urma căderii în careu a lui Alex Cicâldău. După un minut, Bălașa a trimis puțin peste poartă.
Astra a ieșit motivată de la cabine, iar în minutul 93 Crepulja i-a pasat lui Vali Gheorghe, acesta a șutat spre poarta adversă, din marginea careului, Pigliacelli a boxat, iar Boe-Kane a marcat pentru 2-1.
Dan Nistor a înscris un gol splendid, în minutul 100. Mijlocașul a dus scorul la 2-2, cu un șut din afara careului. Înainte de a intra în poartă, mingea a lovit bara.
Screciu a înscris golul victoriei în minutul 113, cu o lovitură de cap, după o greșeală a portarului Popa, scrie Realitatea Sportivă.
Cele două echipe:
Astra: 12. Popa – 2. Sousa (92. Riza, 68), 27. Jovanovic, 25. Găman-cpt., 3. Lamanje – 91. Boe-Kane, 7. Canadija (43. Adeshina, 118), 21. Crepulja – 77. Stahl (96. Balaure, 67), 9. Krpic, 11. V. Gheorghe (99. D. Gheorghe, 118). Antrenor: Ionuț Badea
Rezerve: 23. Bolboașă – 5. A. Ion, 6. Banu, 20. Duminică, 22. G. Șerban
CS Universitatea Craiova: 13. Pigliacelli – 5. Vătăjelu, 23. M. Constantin (26. Acka, 75), 4. Bălașa, 11. Bancu – 8. Mateiu (20. Tudorie, 75), 10. Cicâldău, 16. Nistor – 28. Cîmpanu (24. Camara, 66) (21. Fedele, 110), 9. Ivan, 17. Baiaram (6. Screciu, 74). Antrenor: Marinos Ouzounidis
Rezerve: 1. L. Popescu – 27. V. Constantin, 29. Bic, 33. Căpățână