"Când spui România, spui Gheorghe Hagi. Eşti idolul multor sportivi din România, iar eu personal sunt mândră că numele meu este deseori asociat sau comparat cu numele unei legende a sportului românesc aşa cum eşti tu. Gică, îţi doresc multă sănătate, putere de muncă şi un călduros la mulţi ani. Te îmbrăţişez cu drag!", a transmis Cristina Neagu, conform Mediafax.
Interul stânga al echipei CSM Bucureşti, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit că, în copilărie, obişnuia să meargă la meciurile de pe stadionul Ghencea şi că juca fotbal alături de băieţii din cartier, iar Hagi era modelul său.
"Eram abia o puştoaică în vremea când uimeai lumea fotbalului cu talentul, viziunea şi munca asiduă din jocul tău şi al Naţionalei noastre. Puţini ştiu că pe vremea aceea eram nelipsită din peluza stadionului Ghencea şi nu pierdeam nicio ocazie să intru în jocul băieţilor din cartier. Atunci, printre noi, erai cel mai iubit! Eşti un idol şi o legendă şi aşa vei rămâne! Iar fotbalul ăsta românesc, mare odinioară, şovăielnic acum, are să-ţi mulţumească nu doar pentru trecut, ci şi pentru Viitor(ul). Îţi doresc tot binele din lume, sănătate şi forţa să răzbeşti prin toate!", a adăugat Neagu.