În următorul meci, Halep va evolua, duminică, după ora 03.30, împotriva jucătoarei sârbe Jelena Jankovici, locul 25 WTA, care a trecut, în sferturi, de Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, locul 41 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a scris pe constul său de Facbook despre calificarea Simonei în semifinale, dar şi despre şansele ca Halep să-i "sufle" Mariei Şarapova locul 2 WTA.
"Pac!-Pac! Pavlyuchenkova
„Trage din orice poziție!” pare să fi fost planul tactic al Anastasiei Pavlyuchenkova pentru meciul cu Simona Halep. Rusoaica a atacat neîncetat de la prima până la ultima minge – a rezultat o medie de numai 2-3 lovituri /punct. Un meci pac!-pac!, pe repede înainte, în care Simonei nu i-a rămas decât să reacționeze, mai ales că serviciul nu i-a mers.
Și a făcut-o, în vechiul ei stil, străduindu-se să trimită o minge în plus înapoi, pentru ca rusoaica să își comită greșeala. Pavlyuchenkova a adunat destule erori ca să piardă, întrucât jocul hiperofensiv pe care l-a forțat tactic îi depășește posibilitățile tehnice actuale.
Ce mi s-a părut de reținut din acest meci de etapă este simțul anticipației, pe care Simona demonstrează că îl are. Când Anastasia s-a aflat cu mingea sus, la îndemână, în jumătatea terenului, gata să lovească decisiv, Simona a plecat sau a stat, ca un portar la lovitura de la 11 m, pe direcția loviturii, reușind să returneze și să câștige până la urmă punctul.
Tot inspirația a fost cea care a ajutat-o să facă, așa cum ne-a obișnuit în aceste zile nord-americane, „mingea meciului”: atac Pavlyuchenkova în stânga, recuperare formidabilă, din culoarul de dublu, Simona, volé Pavlyuchenkova în partea dreaptă liberă, sprint de Usain Bolt Simona și pasing cros cu forehandul, tribunele în picioare.
A fost o confruntare grăbită și aspră, mai puțin spectaculoasă decât cele cu Mladenovic și Petković, rezolvată de Simona cu luciditate și voință. Dacă o bate la noapte pe Jelena Janković, Simona Halep redevine nr. 2 mondial, depășind-o pe Maria Sharapova. E extraordinar, dar tare aș vrea s-o și întâlnească pe Sharapova în curând, pentru că acum cred că are să-i arate niște noutăți!...".